Aseară a avut loc cea de-a doua ediție a întâlnirilor Learn O’Clock pe care le organizez în cadrul TrainingRoom. Numărul trainerilor interni care au venit a fost mai mare decât la întâlnirea din decembrie, lucru care m-a bucurat din două motive: pentru că am avut mai multe experiențe de împărtășit între noi și pentru că ăsta este un indicator al faptului că, în branșa asta a trainerilor interni, foarte mulți sunt preocupați să învețe și să se dezvolte și sunt chiar dispuși să aloce din timpul lor liber pentru asta. Pentru întâlnirea de aseară am rugat pe fiecare să ne propună unul sau mai multe exerciții pe care le putem folosi ca Icebreakers la începutul training-urile noastre. Le-am încercat, ne-am oferit feedback, iar pe altele pur și simplu le-am povestit.
Fiind cu toții reuniți de interesul de a ne îmbunătăți cursurile, atmosfera n-avea cum să fie decât una foarte cool, fapt care ne-a ajutat să învățăm pur și simplu de plăcere. Am râs mult și, cel mai important, ne-am cunoscut mai bine. Mansarda generoasă de la Lente s-a umplut aseară de multe exerciții din care am avut ce învăța, dar unul dintre ele a rezonat cu mine mai mult pentru că răspunde unei probleme mai vechi: aseară am învățat, în sfârșit, o tehnică prin care reușesc să rețin numele a 20 de persoane și un atribut despre acestea în doar câteva minute! Pentru mine, care am avut mereu o problemă cu reținerea numelor, este o premieră.
Am stabilit de comun acord că următoarea întâlnire va avea loc pe 21 februarie, între 19:00-22:00 cu tema “ce-am încercat și-a mers în training” sau, mai pe românește, “best practices”: exerciții, idei, tehnici pe care le-am auzit pe la alții sau le-am citit, dar pe care le-am încercat la cursurile noastre și am avut succes. Dacă ești trainer intern și vrei să participi și tu, te rog să-mi trimiți un email cu numele tău, poziția și compania la adresa: gabriel [at] trainingroom.ro. Te poți înscrie până pe 18 februarie.
Una dintre bucuriile mele recente este că, de când am lansat TrainingRoom mă pot dedica unor proiecte de suflet pe care înainte, din lipsă de timp și disponibilitate, n-am apucat să le dezvolt. Unul dintre ele este Learn O’Clock, aceste întâlniri cu fainoșag la care participă trainerii interni din diverse companii, oameni frumoși care vor să învețe.

Learn O'Clock by TrainingRoom

Learn O’Clock. Ediția a 2-a: Icebreakers

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *